„USR va continua să lupte pentru interesul cetățenilor, pentru a anula cele 22 de societăți ilegale, urmând să facem recurs la pronunțarea de primă instanță. Considerăm în continuare că vom avea câștig de cauză deoarece a fost încălcată legea 215/2001. De asemenea, USR va ataca în instanță hotărârile de împrumuturi și măririle de capital social către aceste societăți, transferuri din banii bucureștenilor decise de majoritatea PSD-ALDE fără a respecta legile în vigoare”, a transmis președintele USR București, Roxana Wring, printr-un comunicat de presă.
Membrii Uniunii reclamă și faptul că Gabriela Firea a format, prin aceste societăți, o„Primărie paralelă”, în mod ilegal, pentru că deciziile puteau fi luate cu votul a două treimi dintre consilieri în Consiliul General, fiind obținută, în schimb, doar o majoritate simplă.
„Aceste societăți jefuiesc deja bugetul Bucureștiului prin hotârârile de Consiliul General din 28 septembrie. Din estimările USR, pe baza documentelor prezentate de Gabriela Firea, societățile înființate de PSD-ALDE vor putea cheltui în următorul an 300 de milioane de euro, bani ai cetățenilor care muncesc și plătesc taxe în București”, mai arată sursa citată.
USR o acuză pe Firea că, la rectificarea bugetară, a tăiat toate investițiile plănuite pentru dezvoltarea Capitalei cu scopul de a da bani nou-înființatelor firme„patronate de prieteni și apropiați ai coaliției – 116 milioane euro sub formă de majorări de capital (75%) și împrumuturi fără dobândă din bugetul municipalității (25%)”.
„Administrația PSD-ALDE duce Bucureștiul spre dezastru, lipsa investițiilor publice, degradarea serviciilor pentru cetățeni, inexistența strategiilor credibile de rezolvare a problemelor majore care afectează funcționarea orașului și calitatea vieții, dovedesc că PSD nu își respectă niciuna din promisiunile făcute în campania electorală din iunie 2016″, mai arată Wring.